Panourile fotovoltaice sau energia verde

Afla mai multe : Noutăți

panouri_fotovoltaiceCentralele electrice fotovoltaice nu mai prezintă o noutate în energetică. În ultimii ani, tot multe ţări au început să utilizeze energia solară drept o sursă de energie alternativă. La acest capitol, Germania este liderul mondial la utilizarea energiei solare. Ea deţine aproape 50 la sută din piaţa mondiala a panourilor cu celule fotovoltaice.

Republica Moldova este situată într-o zonă cu flux moderat de energie solară, în care numărul anual de ore cu soare este de aproximativ 2200 ore. Asta înseamnă că, există condiții extrem de favorabile pentru folosirea energiei solare.

Generarea energiei electrice prin utilizarea panourilor solare fotovoltaice este o soluţie destul de avantajoasă pentru toată ţara,  atît  pentru  sisteme fotovoltaice independente, cît şi pentru amenajarea unor centrale fotoelectrice conectate la sistemul energetic naţional.

Pînă nu demult toate centralele fotovoltaice admise în exploatare dîn raza de acțiune a IET Chișinău erau destinate, în primul rînd, consumului propriu şi apoi generării surplusului în sistemul energetic.

La sfîrșitul lunii ianuarie 2014, în mun. Chişinău a fost admisă în exploatare prima centrală electrică fotovoltaică cu puterea de 333 kW, destinată generării totale în rețeaua electrică. Centrala menţionată a fost construită cu suportul investitorilor din Franța, prin intermediul SRL „G&Solar 1”.

Randamentul panourilor fotovoltaice a crescut permanent în ultimul deceniu ca urmare a tehnologiilor de producere a panourilor solare fotovoltaice, precum şi a eforturilor  de reducere a dependentei energetice, ajungînd astăzi la circa 15-20%. Datorită tehnologiilor performante şi creşterii capacităţilor de producţie, panourile fotovoltaice au devenit accesibile, atît pentru aplicaţii industriale, cît şi casnice, fiind o soluţie la producerea energiei electrice în zone izolate.

În funcţie de tehnologia de fabricaţie, panourile fotovoltaice pot fi realizate din celule de siliciu monocristalin, policristalin şi celule amorfe. Panourile solare fotovoltaice cu celule amorfe, deşi au un randament de aproximativ 2,5 ori mai mic decît al celor cu siliciu cristalin, au un coeficient de temperatură al puterii de ieşire mai bun şi se comporta mai bine la temperaturi ridicate şi la iluminare indirectă.

La această centrală au fost utilizate 6688 unități de elemente fotovoltaice de tip GS –  50, 20 de invertoare de tip Omnicsol-20k- TL, grupate cîte 4 unități.

Conversia energiei fotonilor în energie electrica se realizează cu ajutorul celulelor fotovoltaice. Mai multe celule montate şi laminate între folii de acetat de vinil cu transparenţă înaltă (EVA) şi sticlă cu conţinut redus de fier formează un panou fotovoltaic. Acesta este elementul principal din compunerea unui sistem solar de producere a energiei electrice.

Măsurarea energiei injectate în sistemul naţional se face cu un contor bidirecțional de tip ZMD405CT44.0457 «Landis-Gir».

La alegerea corectă a componentelor sistemului fotovoltaic, a panourilor fotovoltaice şi invertoarelor s-a ţinut cont de mai mulţi factori: parametrii tehnici ai panourilor fotovoltaice, variaţiile de temperatură, coeficienţii de variaţie cu temperatura puterii de ieşire şi tensiunii la puterea maximă a panourilor fotovoltaice, de nivelul iradiantei solare, plaja şi valoarea maximă a tensiunii de intrare a invertoarelor de reţea, tipul reţelei, protecţiei prin releu, locul de montaj, curba de consum, etc.

Actualmente în mun.Chişinău există 4 centrale electrice fotovoltaice, din care 3 utilizează energia electrică pentru consumul propriu, iar surplusul este generat în sistemul energetic. Şi doar o centrală electrică fotovoltaică este destinată generării totale a energiei produse în rețeaua electrică.

În prezent, panourile solare sînt importate în Moldova din alte ţări, dar, în perspectivă, ţara noastră ar putea produce panouri fotovoltaice pentru necesităţile proprii, dar şi pentru exportul din regiune.

Alexandru COJUHARI,
IET Chişinău

 


Concursul republican de desen „Securitatea electrică în viziunea copiilor”

  • Șeful IES înmânează premii câștigătorilor la concurs
  • Cu toată familia la ceremonia de înmânare a premiilor
  • Copiii nerăbdători să intre la Vivariu
  • Ceremonia de înmânare a premiilor
  • Cele mai fericite clipe pentru copii
  • Cei mai matinali premianți...
  • Câștigători ai Concursului
  • V. Coțofana, inginer-șef IES înmânează premii celor mai buni
  • Un set de șah pentru premianta locului II
  • Un premiu râvnit de orice jucător de fotbal
  • Un glob geografic din partea IES
  • Premiul binemeritat
  • O minge de fotbal pentru cea mai tânără participantă la concurs
  • Ia.Timciuc, șeful IES cu premianții la concurs
  • Furchet pentru cei mai buni
  • Emoții după vizita la Vivariu
  • D.Avtudov, șef-adjunct IES înmânează premii câștigătorilor