CALITATEA SERVICIILOR – PRIN INSTRUIRE CONTINUĂ

  • 0

CALITATEA SERVICIILOR – PRIN INSTRUIRE CONTINUĂ

Category : Noutăți

Formarea continuă a specialiştilor prin actualizarea cunoştinţelor şi dezvoltarea competenţelor profesionale asigură eficientizarea activităţilor instituției și adaptarea lor la condiţiile social-economice în permanentă schimbare.

În anul 2015 a continuat Programul de instruiri teoretico-practice din cadrul Inspectoratului Energetic de Stat. Ciclul de seminare teoretico-practice la nivel de țară s-a desfășurat în inspecțiile energetice teritoriale Soroca, Căușeni, Orhei, Călărași și municipiul Bălți.

Grupul țintă al instruirilor l-a constituit specialiștii inspecțiilor energetice teritoriale (IET), personalul laboratoarelor electrotehnice (LET), electricieni autorizați, responsabili de gospodăria electrică a agenților economici din teritoriu. În total au fost antrenați peste 300 de specialiști.

Subiectul propus spre discuție a fost – ”Verificarea acționării protecției și măsurarea rezistenței izolației în instalațiile electrice pînă la 1000 V cu neutrul legat la pămînt”. La fel, s-a decis a include suplimentar în programul instruirilor și tema – „Măsurarea rezistenței izolației utilajelor”.

Astfel de seminare cu aceleași tematici vor continua și în anul 2016 la inspecțiile energetice teritoriale care nu au beneficiat de instruire.

Secția Diagnostica Instalațiilor și Calitatea Energiei IES


M

M. Rîmiș, inginer-șef IES, răspunde la întrebările participanților la seminar

In-timpul-lucrarilor-practi

În timpul lucrărilor practice

1

Un mesaj de salut din partea directorului Școlii Profesionale or. Căușeni V. Negură

2

În fața participanților la seminar vorbește M. Rîmiș, inginer-șef IES

3

Discursul S. Burlac, inginer-inspector

4

Participanți la seminar

5

Efectuarea lucrărilor G. Donscoi, șef LET ÎS “STI Ștefan Vodă”

6

M.Gîdei, manager distribuție, sect. Anenii Noi, RED Union Fenosa

Discursul-M

Discursul M. Frecăuțeanu, inginer-inspector IET Bălți

N.Spînu, șeful IET Bălți

N.Spînu, șeful IET Bălți

Resuscitare cardio-pulmonară demonstrată de M. Cîrma

Resuscitare cardio-pulmonară demonstrată de M. Cîrma


Leave a Reply