Concurs republican de desene pentru copii  „Securitatea electrică în viziunea copiilor”

Afla mai multe : Noutăți

 Inspectoratul Energetic de Stat a dat startul concursului republican de desene entru copii cu genericul „Securitatea electrică în viziunea copiilor”

La concurs sunt invitaţi să participe elevi ai claselor IV-VII.

Scopul concursului constă în evaluarea cunoştinţelor şi viziunile copiilor privind securitatea electrică în viața de toate zilele.

Condiţii: lucrările vor fi creaţii unice şi individuale, de orice dimensiuni, utilizînd variate tehnici sau materiale (acuarelă, grafică, creion etc.). Participanţii la concurs vor indica obligatoriu informaţii privind numele, prenumele, vîrsta, clasa, instituţia, localitatea.

Desenele vor fi expediate  pînă la data de 15 decembrie 2017 pe adresa Inspectoratului Energetic de Stat – MD-2012, or. Chişinău, str. Vasile Alecsandri, 78 sau pe adresa Inspecţiei energetice teritoriale din localitate.

Cele mai apreciate lucrări vor fi expuse în incinta sediului Inspectoratului Energetic de Stat.

Autorii acestor lucrări vor primi diplome de participare şi premii pentru locurile 1-3 pentru fiecare categorie de vîrstă.