Inspectorii superiori  IES s-au întrunit la prima şedinţă din acest an


V.Coţofana, inginer-şef IES

V.Coţofana, inginer-şef IES

Participanţi la Ziua inspectorului superior

Participanţi la Ziua inspectorului superior

 

Recent, la sediul central al Inspectoratului Energetic de Stat a avut loc prima şedinţă din acest an  a şefilor  inspecţiilor energetice teritoriale (IET). La întrunire au participat şi şefii de direcţii, specialişti ai oficiului central.  Pe agenda de lucru au fost mai multe subiecte propuse spre discuţie. Astfel, în baza rapoartelor şi datelor statistice ale IET s-a făcut o analiză a activităţii de bază IES pentru luna decembrie 2016. Iar specialiştii Direcţiei tehnice au venit cu informaţii privind executarea prescripţiilor emise în rezultatul controalelor precedente la consumatori şi operatorii reţelelor electrice; calitatea controalelor la instalaţiile termice şi utilizarea eficientă a energiilor.

La fel, participanţii au discutat subiectele ce ţin de unele acte normative interne cum sînt: Indicaţiile metodice privind amenajarea, întreţinerea şi deservirea instalaţiilor electrice în iluminatul stradal, Instrucţiunea privind admiterea în exploatare a instalaţiilor electrice de utilizare  noi sau reconstruite cît şi Regulamentul privind funcţionarea laboratoarelor electrotehnice.

Pe parcursul şedinţei inspectorii au abordat şi probleme de ordin administrativ din activitatea zilnică, la unele din care au primit un răspuns exhaustiv. Şedinţa următoare a inspectorilor superiori va avea loc în luna februarie a.c.

 

^ SUS ^